
Managementul paliativ endoscopic al obstrucției maligne colo-rectale extinse prin tehnica stent-in-stent
Videoclipul necesită conexiune la internet.
Istoric
Pacient cunoscut cu boală renală cronică, nefrostome bilaterale, infarct miocardic acut postero-inferior în urmă cu 3 luni, diagnosticat în urmă cu 5 luni cu formațiune tumorală rectosigmoidiană invazivă local, cu determinări secundare hepatice, se prezintă pentru sindrom subocluziv.
Clinic & biologic
Imagistică
Diagnostic
Discuții
Managementul obstrucției maligne colice la pacientul cu boală metastatică avansată are în principal scop paliativ, vizând decompresia rapidă, ameliorarea simptomatologiei și evitarea unei intervenții chirurgicale de urgență cu stomă de necesitate. În acest context, plasarea de stenturi metalice autoexpandabile (SEMS) reprezintă o opțiune terapeutică eficientă, cu rate de succes clinic și tehnic raportate în literatură de peste 90% (1).
Particularitatea cazului prezent o constituie necesitatea utilizării tehnicii stent-in-stent. Formațiunea tumorală rectosigmoidiană măsoară aproximativ 10 cm, depășind lungimea unui singur stent standard. Plasarea succesivă a două SEMS, cu suprapunere intraluminală, a permis acoperirea completă a stenozei, obținerea unei permeabilități adecvate și restabilirea tranzitului. Literatura de specialitate menționează această abordare ca fiind utilă nu doar în leziuni extinse, ci și în cazurile de reobstrucție prin creștere tumorală (tumor ingrowth/overgrowth) sau migrarea stentului (2).
Complicaţiile majore descrise pentru stenturi includ: perforaţie, migrare, durere, sângerare şi reobstrucţie. Alegerea stentului (neacoperit vs. acoperit) influenţează tipul complicaţiilor: stenturile neacoperite au risc mai mare de tumor ingrowth cu reobstrucție, iar cele acoperite prezintă un risc mai mare de migrare. În acest caz s-au utilizat stenturi neacoperite, care asigură o ancorare mai bună și reduc riscul de migrare, prețul fiind un risc crescut de reobstrucție tumorală tardivă (3).
Concluzii
În concluzie, utilizarea tehnicii stent-in-stent în acest caz a permis gestionarea eficientă a sindromului subocluziv în context paliativ, evitând o intervenție chirurgicală majoră și îmbunătățind calitatea vieții pacientului.


